Faceți căutări pe acest blog

Se încarcă...

duminică, 1 iulie 2012

Revelatia divina


Universul a fost creat de catre Dumnezeu din iubire, iar omul, cununa creatiei are menirea de a sta intr-o legatura neintrerupta cu Parintele Sau, cunoscandu-I voia si astfel putand sa o indeplineasca. Pentru a afla voia Sa Dumnezeu ni se descopera , de aici si denumirea de revelatie in lb. latina insemnand descoperire(revelatio-is).
Reelatia este deci actiunea prin care Dumnezeu se descopera omului, facandu-i cunoscuta voia, dorintele si poruncile, putand astfel sa o indeplineascasi astfel sa se mantuiasca.
Revelatia
ajunge la oameni pe doua cai: 1. naturala, 2. supranaturala.
1. Revelatia naturala - toate invataturile despre existenta si insusirile lui Dumnezeu pe care le desprindem cand privim cu atentie zidirea lui Dummezeu. Dupa cum o creatie literara ne indica despre creatorul ei, tot astfel ordinea, frumusetea si armonia din univers ne dau indicii ca  este opera unui Creator atotputernic, intelept si iscusit.
2. Revelatia supranaturala - o completeaza si o desavarseste pe cea naturala.
Astfel Dumnezeu ne descopera tot ceea ce ne este necesar pentru mantuire pe cale supranaturala, acestea fiind intelese prin credinta. Revelatia supranaturala a fost transmisa de Dumnezeu direct sau prin alesii Sai (ingeri, profeti), fiind insotita de semne si minuni, aratand prin aceasta ca toata creatia ii este supusa.
Dumnezeu s-a descoperit primilor oameni-Adam si Eva, patriarhilor, profetilor iar in final prin Fiul Sau intrupat prin care a atins si punctul culminant. Revelatia supranaturala s-a incheiat odata cu scrierea ultimei carti a Bibliei - Apocalipsa Sfantului Ioan.
Cele doua cai de transmitere a Revelatiei sunt intr-o unitate deplina cea naturala completandu-se prin cea supranaturala.
Prin revelatie omul poate avea toate cunostintele necesare pentru a dobandi mantuirea sufletului Sau.

joi, 7 iunie 2012

Darul discernământului: Diaconul român

Printre nenumăraţii oameni ce se spovediseră părintelui Sava Duhovnicul era şi un diacon român. De tânăr venise la Muntele Athos, vieţuind aspru în pustie, nu foarte departe de schitul Sfânta Ana Mică. Într-o zi, întristat foarte, diaconul îi spuse părintelui Sava:
- Părinte, rogu-te, nu uita mâine, la Sfânta Liturghie, s-o pomeneşti pe maica mea care-a murit acum trei zile.
Aceste cuvinte „au lovit” auzul părintelui Sava ca nişte cuvinte ce trădau biruinţa diavolului. Bătrânul părinte, ce avea darul discernământului, se tulbură şi cugetă în sinea sa: „Aici duşmanul «a gătit» o mâncare foarte rea. Vicleanul! Cu câtă pricepere rătăceşte şi-ntunecă mintea făpturilor lui Dumnezeu!”
Fără a-şi manifesta în vreun fel neliniştea, încercă să dibuie locul unde se sălăşluise răul.
- Ia spune-mi mai limpede, fiule, ce s-a întâmplat. Mâine se împlinesc trei zile de la moartea mamei tale. Adică s-a strămutat la cele veşnice alaltăieri. A murit în România. Aş vrea să ştiu atunci, cum de-ai aflat de moartea ei, în doar două zile.
Urmă un moment de tăcere.
- Cum? Cum am aflat? prinse a spune timid diaconul. Iată, mi-a spus…
- Cine ţi-a spus?
- Mi-a spus îngerul păzitor.
- Îngerul păzitor? L-ai văzut tu vreodată pe îngerul tău păzitor?
- M-am învrednicit a-l vedea! Şi nu doar o dată sau de două ori. Ci de doi ani îl văd mereu. Mi se înfăţişează şi mă însoţeşte în timpul rugăciunii. Spunem împreună Laudele, facem metanii, avem împreună discuţii duhovniceşti…
Părintele Sava se amărî foarte mult auzind că de doi ani de zile durau acestea. Doi ani nu sunt puţin. Foarte trist lucru să-l laşi pe vrăjmaş ca timp de doi ani de zile să-ţi uneltească propria pieire. Atunci părintele Sava îl întrebă iar:
- Şi de ce, fiule, atâta timp nu mi-ai spus nimic despre asta?
- Mi-a zis îngerul că nu-i neapărată nevoie să vă spun.
Pricepu atunci părintele Sava că are de dat o luptă foarte grea. În primul rând, să-l convingă pe nefericitul diacon că nu avea de-a face cu un înger. Apoi, să se pregătească să înfrunte furia diavolului. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi!”, se rugă fierbinte, în taină. Apoi spuse:
- Fiule, eşti încredinţat că cel ce ţi se arată este înger al lui Dumnezeu?
- Sunt încredinţat de aceasta, ba chiar sunt foarte sigur, părinte! Păi ne rugăm împreună şi facem în fiece zi o mie de mătănii. Vorbim despre viaţa de apoi, despre rai… Sigur este îngerul meu păzitor.
Diaconul părea neclintit în credinţa sa. Totuşi, acum începea a avea oarece îndoieli, deoarece avea deplină încredere în duhovnicul său pe care-l ştia luminat de Dumnezeu. însă iar, îşi spunea în sinea sa, cum ar putea diavolul să mă întărească în rugăciune? Căci ştiut este că diavolul îi luptă pe cei ce se roagă.
După ce-au mai discutat o vreme duhovnici şi diaconul, au încuviinţat să-l pună la încercare pe aşa-zisul „înger păzitor”. Părintele Sava îi spuse diaconului:
- Când ţi se mai arată, cere-i să spună „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară…” Mai spune-i să-şi facă semnul Sfintei Cruci.
Lucrurile însă nu erau atât de simple. Când, vreme de doi ani, te ţine vrăjmaşul în plasa rătăcirii, îţi amăgeşte văzul şi auzul, de-ţi închipui că-l auzi spunând „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară…” şi că-l vezi făcându-şi cruce.
Prin urmare, când se duse iar diaconul la părintele Sava, cu o oarecare mulţumire lăuntrică, îi spuse duhovnicului:
- Părinte, lucrurile sunt întocmai cum ţi-am spus. Este înger al lui Dumnezeu! Este îngerul meu păzitor! A spus şi „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară…” şi şi-a făcut şi cruce.
Părintele Sava şi-a dat seama pe dată ce se petrecuse. Nu putea foarte uşor să zădărnicească strădaniile viclene, de doi ani de zile, ale destoinicului vrăjmaş. Însă, în timp ce vicleanul ştie a unelti cu multă pricepere, purtătorii de Dumnezeu sunt luminaţi de atotputernica înţelepciune a lui Dumnezeu ce zădărniceşte uneltirile întunericului.
Arunci înţeleptului duhovnic îi veni o idee strălucită. Îndreptându-se spre diacon, îi spuse:
- Ascultă-mă, fiule! Fii atent la această ultimă încercare, prin care se vor limpezi lucrurile, îngerii lui Dumnezeu toate le cunosc, fiindcă li le dezvăluie Dumnezeu. Demonii, dimpotrivă, sunt lipsiţi de această calitate şi multe lucruri le sunt necunoscute. Eşti de acord cu mine?
- Negreşit.
- De vreme ce încuviinţezi, ascultă ce vom face. Eu acum, chiar în clipa aceasta, voi gândi ceva – cugetă ceva împotriva diavolului – ce nu voi spune nimănui. Tu, diseară, să-i ceri „îngerului” să-ţi spună ce-am gândit. Dacă ştie, neîndoios este îngerul lui Dumnezeu. Apoi să vii să-mi spui ce s-a întâmplat.
Întorcându-se diaconul la coliba sa, simţi cum îl cuprinde o nelinişte, ca o presimţire rea. Pe de altă parte, se minuna de ideea pe care o avusese duhovnicul. Acum urma să afle care era adevărul în privinţa „îngerului”.
Îndată ce, noaptea, îi ceru „îngerului” să dea răspuns întrebării privitoare la gândul nerostit al duhovnicului, chipul luminos al „îngerului” fu umbrit de o uşoară tulburare. Părea neliniştit.
- Dar bine, iubite părinte, de ce tu, om superior, eşti interesat de gândurile unui muritor de rând? În aşa hal ai ajuns? Sărace îţi sunt dorinţele. Nu vrei mai bine să mergem astă-seară să-ţi arăt iadul, raiul şi slava Maicii Domnului?
Însă diaconul, care începuse să intre la bănuială, stăruia să-i răspundă la întrebare.
- Fac ascultare duhovnicului meu. Aşa că-ţi cer să-mi spui la ce s-a gândit.
Atunci „îngerul”, prin câteva cuvinte meşteşugite, a încercat să schimbe vorba. Însă diaconul, tot stăruind, îl aducea iar la discuţia de la început. De altminteri, aceste „iscusite” şovăieli ale „îngerului” nu-i făceau o impresie prea bună.
- Să-mi spui ce a gândit duhovnicul meu! Este foarte simplu. De ce te fereşti să-mi răspunzi? Oare nu ştii ce-a gândit bătrânul duhovnic?
Atunci diavolul îi spuse:
- Fii cu băgare de seamă, diaconule! Căci din pricina felului meschin în care te porţi cu mine, rişti să pierzi bunăvoinţa ce-ţi arăt.
- Aşa o fi, nu spun nu. Dar îţi cer ceva foarte uşor. Spune-mi, aşadar, ştii sau nu ce-a gândit duhovnicul?
În clipa aceea chipul luminos al „îngerului” dispăru, ivindu-se o creatură înfricoşătoare, ce scrâşnea din nişte dinţi uriaşi şi care, cu o gură ce-aducea mai degrabă a bot de fiară întărâtată, îi spuse:
- Piei, ticălosule! Mâine la ora asta te-om arde în foc, în iad!
Rămas singur, diaconul fu cuprins de spaimă şi deznădejde. Toată dulceaţa din care se înfruptase timp de doi ani de zile nu putea acoperi amărăciunea pe care-o simţea acum. Dacă nu ar fi fost întărit de departe de rugăciunile duhovnicului, care priveghea şi se ruga pentru el, şi-ar fi pierdut sufletul.
Trecură câteva ceasuri bune până să-şi revină şi să se poată ţine pe picioare. Simţea că nu mai putea rămâne în colibă nici o clipă. Nu se mai simţea în siguranţă nicăieri, decât numai lângă duhovnicul său. Tot timpul cât a mers pe drum n-auzea decât cumplita ameninţare a diavolului: „Mâine pe vremea asta te-om arde-n iad!” Tremura de groază…
Ajunse – nici el nu ştia cum – la coliba Învierii, unde se nevoia părintele Sava. Apucând rasa duhovnicului, nu voia să-i mai dea drumul cu nici un chip. Şi, când veni vremea să se odihnească puţin, nu putu din pricina diaconului înfricoşat!
- Nu te teme, fiule! Linişteşte-te!
- Cum să nu mă tem, părinte, când se-apropie ceasul? Oh, se-apropie ceasul când vor veni să mă ia. Hristoase, mântuieşte-mă!
Într-adevăr, la ceasul sorocit se năpusti asupra lui mulţime de duhuri viclene. Cumplite strigăte de durere şi deznădejde!
- Izvăbeşte-mă, părinte! Pier! Mă iau cu ei! Izbăveşte-mă!
Atunci părintele Sava îngenunche şi, plin de durere, cu lacrimi în ochi, se rugă Domnului să se milostivească de robul Său şi să-i îndepărteze pe demonii cei amarnici. Ruga îi fu ascultată şi astfel sărmanul diacon fu izbăvit „din gura leului”.
Astfel luă sfârşit această întâmplare înfricoşătoare.
(Sava Duhovnicul)

Din lucrarea “Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul discernământului
Sursă: Blogul Agnos

joi, 24 mai 2012

“Tată” pentru 400 de suflete – Părintele Mihail Jar, Stareţul Mănăstirii Bănceni din Ucraina (VIDEO)


Unul dintre cele mai frumoase cadouri de Sfintele Pasti de anul acesta a fost emotionantul documentar realizat magistral de “Reporterii Realitatii” in legatura cu Parintele Mihail Jar, staretul Manastirii Banceni din Ucraina *(aflata la 7 km de granita cu Romania), “tata” pentru aproape 400 de copii.
Asemenea parintelui Nicolae Tanase de la Valea Screzii si Valea Plopului, parintele Arhimandrit Mihail Jar a luat sub ocrotire multime de copii, majoritatea cu diferite dizabilitati sau abandonati prin orfelinate, iar pe unii dintre ei i-a infiat cu acte in regula.
Va invit, asadar, pe toti sa urmariti acest documentar, pe care si eu – va marturisesc – l-am vazut intamplator, imediat ce am sosit acasa de la Inviere, fapt care mi-a umplut si mai mult sufletul cu nespusa bucurie.
Hristos a inviat!

 




luni, 14 mai 2012

Începutul cel bun al vieţii familiale, Cuviosul Paisie Aghioritul


Părinte, un oarecare tânăr, ce s-a hotărât pentru viaţa de familie, m-a întrebat cum o poate începe corect.
- Mai întâi să se îngrijească să afle o fată bună, care să-l odihnească sufleteşte, pentru că pe fiecare îl odih­neşte alt caracter de om. Să nu caute să fie bogată şi frumoasă, ci mai ales simplă şi smerită. Adică trebuie să dea mai multă atenţie frumuseţii lăuntrice şi nu celei exterioare. Atunci când tânăra este un om de nădejde şi este înzestrată cu bărbăţie, fără să aibă mai mult din cele de care are trebuinţă caracterul feme­iesc, aceasta îl ajută foarte mult pe bărbat să afle îndată înţelegere şi să nu-l doară capul. Dacă are şi frică de Dumnezeu şi smerenie, atunci se pot lua de mână ca să treacă râul cel primejdios al lumii.
Dacă tânărul se gândeşte serios să ia de soţie pe o fată, cred că este bine ca mai întâi să facă aceasta cunoscut părinţilor ei printr-o oarecare rudă, şi după aceea să discute şi el personal cu ei şi cu fata. În continuare, dacă îşi dau cuvântul şi se logodesc – este bine ca logodna să nu tină mult – să încerce ca în perioada care va dura până la nuntă, să o vadă pe tânără ca pe sora sa şi să o respecte. Dacă amândoi se vor nevoi cu mărime de suflet să-şi păstreze fecioria lor, la Taina Căsătoriei, atunci când preotul îi încu­nunează, vor primi har îmbelşugat de la Dumnezeu. Pentru că, aşa cum spune Sfântul loan Gură de Aur, cununiile sunt simbolul biruinţei asupra plăcerii.
În continuare, să cultive virtutea dragostei cât pot mai mult, pentru a rămâne uniţi amândoi pentru tot­deauna, ca astfel să fie împreună cu ei şi al Treilea, Preadulcele nostru Iisus. Fireşte, la început, până se vor aranja şi se vor cunoaşte bine, se poate să aibă unele greutăţi. Aşa se întâmplă la fiecare început. Iată, zilele trecute am văzut un pui de vrabie, care abia ieşise din cuib să-şi caute hrană şi zbura cam la o palmă de pământ. Sărmanul nu ştia bine să prindă insectele şi i-a trebuit un ceas să prindă o gânganie să o mănânce. Şi aşa cum îl priveam, mă gândeam cât de greu este fiecare început. Studentul după ce îşi ia diploma şi începe să lucreze, începe să întâmpine greutăţi. La fel se întâmplă şi cu începătorul atunci când intră în mănăstire. De asemenea, şi tânărul când se căsătoreşte se înfruntă şi el cu multe greutăţi.
- Părinte, este rău atunci când fata este mai mare decât băiatul?
- Nu există un canon al Bisericii care să spună că nu trebuie să se căsătorească doi tineri atunci când fata este mai mare cu doi-trei sau cinci ani decât băiatul.

Notă: Fragment din “Cuvinte duhovnicești IV, Viața de familie”, Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

 Citiți online textul integral la linkul: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cuvinte duhovnicești IV, Viața de familie” (text online)

 

joi, 23 februarie 2012

Un elev şi-a obţinut dreptul de a intra în şcoală fără cartelă magnetică

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI Şl SPORTULUIFamiliei ……………… ………………………Răspuns la scrisoarea Dvs. înregistrată cu nr. ………………., vă comunicăm că s-a aprobat în Consiliul de Administraţie derogarea pentru ca fiul Dvs. ……………… ……………………. să aibă acces în colegiu doar pe baza legitimaţiei şi a carnetului de elev.Apreciem interesul Dvs. pentru ca scopul iniţial al implementării sistemului de acces pe bază de cartelă să nu fie în vreun fel deturnat sau viciat.In ceea ce priveşte următorul pas pe care afirmaţi că Ministerul Educaţiei doreşte să-1 facă, în sensul introducerii unui număr de identificare unic pentru fiecare elev, vă sugerăm să aşteptaţi, cum de altfel vom face şi noi, pentru a vedea ce presupune un asemenea demers.Referitor la posibilitatea evocată de Dvs. ca, pe viitor, în urma introducerii unor cartele ultraperformante, să se realizeze identificarea geografică a posesorului, considerăm că ar fi mai bine să vedem care vor fi evoluţiile tehnologiei şi apoi să ne pronunţăm asupra unor eventuale pericole.Chiar dacă nu o împărtăşim, vă înţelegem îngrijorarea pentru ceea ce numiţi „cipuirea mondială a oamenilor” dar, de la o simplă cartelă de acces până la o asemenea operaţiune la scară globală, dacă ea se va petrece vreodată, este o distanţă foarte mare.Sperăm ca, odata cu acest ultim răspuns, să consideraţi şi Dvs. că problema pe care aţi adus-o în discuţie şi-a găsit rezolvarea.Puteti folosi acest model de refuz a cartelei magnetice.

Sursa: http://apologeticum.wordpress.com

marți, 14 februarie 2012

Nichifor Peloponesianul, singurul mitropolit grec al Moldovei (Pr. Bogdan RACU)

La 14 februarie 1751, s-a mutat la Domnul Nichifor, fostul mitropolit al Moldovei care a păstorit între anii 1740-1750.
Acesta era originar din Peloponez, primind la botez numele Nicolae. A fost preot de mir și sachelar al Mitropoliei din Nafplios, Peloponez. Robit de turci în 1715 și dus la Istanbul, a fost remarcat pentru calitățile sale de soția domnului Mihai Racoviță (domn al Moldovei de trei ori, între 1703-1705, 1707-1709, 1716-1726), răscumpărat și luat dascăl al beizadelelor (fiilor) domnești. Grigore II Ghica (domn al Moldovei de patru ori, între 1726-1733, 1735-1739, 1739-1741, 1747-1748) l-a avut și el ca dascăl și duhovnic, mijlocind pentru numirea lui ca mitropolit titular de Sidis, se pare la o dată din jurul anilor 1724-1725, după ce în prealabil a fost tuns în monahism la Mănăstirea Neamț. Nu se cunoaşte anul venirii în Moldova, dar în 1740, cu prilejul alegerii sale ca mitropolit al țării, cronicarul anonim al Cronicii Ghiculeștilor arată că „el a trăit mulţi ani la curtea domnească”. Alături de el veniseră și doi din membrii familiei sale, fiica Petra, căsătorită cu boierul Lupu Anastasă, și fiul Andrei, care a îndeplinit funcția de grămătic și care mai apoi apare menționat în documente cu titlul de boier. A fost singurul mitropolit grec pe care l-a avut Moldova în secolul al XVIII-lea, însuși ierarhul mărturisind în cererea de retragere că aceasta a fost o situație excepțională, îndemnând ca să fie respectată legea țării și să fie numiți ierarhii doar dintre moldoveni. Asupra stării de excepție pentru alegerea unui străin între ierarhii Moldovei stăruie cronicarul Ion Neculce: „Iar în locul lui Anton, aupus mitropolit pe Nichifor, grec fiind”, dar și divanul în momentul alegerii lui Nichifor: „după dânsul altul străin să nu mai fie”. Ierarh cu purtări alese, Nichifor era apreciat pentru cultura lui, fiind lăudat de toţi pentru înţelepciunea, bunele moravuri şi pentru învăţătura care-l deosebeau.
Continuare

marți, 31 ianuarie 2012

Voturile monahale - Castitatea - Pr Mihail Stanciu

Au ales sa traiasca pentru Hristos

12 condamnați pe viață au depus voturile monahale într-o închisoare din Ucraina
Pentru a vedea inregistrarea intrati pe linkul urmator:

La spovedanie

Un credincios a venit din sat la o manastire sa se marturiseasca. Era in Postul Mare. In fata bisericii a intalnit un duhovnic batran.
- Sarut mina, parinte! Am venit de departe, va rog sa ma spovediti, ca pentru asta am plecat de acasa.
- Bine ai facut, frate! Dar de ce nu te spovedesti la preotul paroh din sat? El va cunoaste mai bine pe fiecare, va da canon mai usor. Nu sti ca duhovnicii de la manastiri dau canon aspru, dupa pravila?
- Asa este, parinte, dar sa va intreb un lucru: cind te imbolnavesti greu, te consulti la doctorul de la dispensar? Sau te duci la Policlinica?
- Bine, frate, am inteles! Hai sa te spovedesc.

(Sursa: Istorioare Duhovnicesti - Protos. Ioanichie Balan)